Una dintre cele mai frumoase şi talentate actriţe ale generaţiei ei, depăşindu-le cu mult pe mult mai tinerele Megan şi Scarlett [asra ca să dau doar câteva exemple mai elocvente], Julianne Moore s-a dezbrăcat pentru noua campanie publicitară a casei de modă Bulgari. Şi, bineînţeles, deşi nud, roşcata a purtat doar câteva bijuterii, plasate în puncte-cheie ale corpului.
S-a terminat şi vacanţa de vară, iar pentru a o celebra am luat o scurtă pauză din online. Dar m-am întors cu forţe proaspete inspirate din peripeţiile muzei mele pe tărâmuri belgiene. Un trend care a început să prindă contur la începutul acestei toamne, venind ca o prelungire la ritmurile îndrăcite ale verii care a trecut, este cel al modei anilor '60, cu puternice influenţe rock'n'roll.
Şi pentru că negrul strălucitor al hainei de piele sau al botinelor cu toc înalt şi ţinte este prea puternic şi, de cele mai multe ori, de sine stătător, recomand atenuarea acestuia cu o rochie într-o nuanţă pală, care să se potrivească cu tenul de porţelan, dacă nu aţi petrecut prea mult timp la soare vara aceasta.
Desigur, la un asemenea outfit se potiveşte un machiaj pe măsură, dar este important să ţinem cont de faptul că ce este prea mult strică. Pentru pielea deschisă la culoare, păr castaniu şi ochi albaştri şau verzi, merge de minune un machiaj care imită bronzul natural.
Recomand pentru hidratarea tenului înainte de aplicarea machiajului crema intens hidratantă de la No. 7 , lăsând pielea să absoarbă elementele nutritive timp de 10-15 minute, cât recomandă dermatologii. Pentru corp se foloseşte un unt de corp puternic hidratant - pentru cine îşi permite sugerez achiziţionarea celor de la The Body Shop sau Yves Rocher, chiar nu o să simţiţi că aruncaţi banii pe fereastră.
Revenind la machiajul propriu zis, fondul de ten se aplică decât dacă este absolut necesar, plus, nouă bărbaţilor ne plac femeile cât mai naturale. Linia pomeţilor se evidenţiază, conform noilor trenduri ale toamnei, printr-o linie precisă şi groasă, care să pornească de la baza tâmplei până la o distanţă de două degete faţă de nas, estompându-se cu grijă. Preferatul meu este un produs practic, pensulă şi pudră, de la The Body Shop, versatilul Brilliance Powder.
Prin desenarea pomeţilor, toate privirile for fi atrase acum către centrul feţei, în special către nas. Personal, sunt perfect conştient de faptul că majoritatea femeilor sunt complexate de forma acestuia, întâlnind foarte puţine care să se declare cât de cât mulţumite de ceea ce le-a oferit mama natură la naştere. Un truc tehnic de îndepărtare a privirilor de la nas către orice altă zonă a feţei este clasicul machiaj al ochilor. Pentru ochii negri sau căprui, dermatograful este cea mai simplă soluţie. Atenţie!, însă, deoarece nu este indicat să abuzaţi de el. Pentru ochii deschişi la culoare, fiind şi început de toamnă, recomand gama Mineral Perfection Eye Shasow Palette de la No. 7, ce deţine patru nuanţe pentru cele mai versatile combinaţii.
Cât despre machiajul buzelor, nu cred să fi auzit vreun bărbat - incluzându-mă în această categorie - care să dorească să sărute vreo domnişoară atâta timp cât încă poartă ruj sau gloss. Dar mergând pe principiul "dacă văd la alta îmi place", la un astfel de machiaj deloc pretenţios recomand nuanţele palide pentru tenurile mai închise la culoare sau nuanţe puternice pentru blonde sau roşcate. Gama mea preferată este Urban Charms by Peggy Sage, iar dacă mergeţi pe pagina de internet a brandului, găsiţi toate sfaturile despre cum să combinaţi culorile pentru obţinerea unui look de efect.
Şi în loc de la revedere, vă împărtăşesc una dintre imaginile care mi-a tulburat dimineţile la plajă vara aceasta, făcându-mă să-mi pară rău că o astfel de femeie nu există decât în basme.
Am reînceput lucrul şi prin urmare, sunt iar prea ocupat. Cu toate acestea, le plănuiesc studenţilor mei o noapte dansantă pentru a-şi lua la revedere de la vară şi pentru a spune bun găsit toamnă. Desigur, doar un motiv în plus pentru a petrece în stil portughez. Ce m-a inspirat? De această dată, nimic din cultura lor, ci următorul cântec.
Acum câteva săptămâni am vizitat un amic ce deţine un apartament în freguesia Foz do Arelho, o micuţă aşezare de pe coasta Oceanului Atlantic, şi mi-a mărturisit că se află în căutarea unui spaţiu extins în care să poată să lucreze (este grafician). Cu această ocazie mi-am amintit de ce este bine ca încăperile joase şi înghesuite să fie văruite în totalitate în alb.
Pentru cei care cochetează cu artele plastice, cât şi pentru persoanele care lucrează la birou sau la calculator, este foarte important ca spaţiul în care îşi petrec majoritatea timpului să fie unul calmant. Priviţi numai cum liniile se estompează pe măsură ce ochiul trece de la un perete la altul.
În ceea ce priveşte sufrageria sau diningul (pentru cei care preferă termenii englezeşti), observaţi cum se face trecerea de la o încăpere la alta: culoarea nu se schimbă brusc la nivelul ochilor, ci la cel al tălpilor, evitându-se astfel depresia vizuală (ştiu că este un termen dur, dar multe persoane care nu au consultat un expert în decoraţiuni interioare şi şi-au aranjat căminul după ureche au acuzat apoi stări de disconfort).
Un element care atrage şi care mie mi se pare extrem de util într-o încăpere atât de puţin încărcată este corpul de iluminat. Urmându-se principiul less is more, profitând de prezenţa ferestrelor înalte, desginerul de interior a optat pentru două becuri în defavoarea unui candelabru opulent care ar fi ocupat spaţiul.
Preferata mea: colţul de recreere. În ziua de astăzi puţini sunt cei care preferă simplitatea şi aventurile evocate între paginile unei cărţi bune. Rămânând însă la obiectul discuţiei noastre, şi anume câştigarea spaţiului într-un apartament mic şi înghesuit, priviţi cum designerul oferă suficient loc pentru depozitarea cărţilor, renunţând la greoaia bibliotecă: pervaz lat, cutie de carton şi măsuţa cu trei picioare. Cutia poate servi şi ca scăunel pentru picioare.
Veioza minimalistă asigură confortul necesar lecturii şi după lăsarea întunericului, iar draperiile din material opac îi asigură cititorului intimitatea necesară. Se ştie că în vest, iar Foz do Arelho nu face excepţie, clădirile sunt atât de apropiate, iar străduţele atât de înguste, încât se poate sări de pe o clădire pe alta în deplină siguranţă (nu că vă îndemn să faceţi asta).
Un alt element care îmi aminteşte de zilele de mare este parchetul vopsit în alb, apoi raşchetat pentru a i se oferi vechime. Faptul că i se pot vedea îmbinările şi defectele (nici o bucată de lemn nu este perfectă, iar defectele o fac autentică) mă poartă cu gândul la podeaua unei cabane din vârf de munte.
Că tot am adus vorba mai devreme de corpuri de iluminat în încăperi înalte şi spaţioase, revenind cu o altă imagine a salonului casei ideale, vopsite în alb, trei aspecte mi-au atras atenţia: prima dată candelabrul, apoi soba de teracotă, iar la final tapetul de pe peretele opus canapelei.
Una dintre principalele greşeli pe care cineva le poate face când vine vorba de amenajarea unei locuinţe are la bază convingerea că lumina trebuie să vină de sus. De cele mai multe ori, un candelabru are nevoie de becuri foarte puternice, care consumă multă energie, dar care nu luminează egal diferitele colţuri ale camerei. Priviţi numai unde sunt aşezate cele două veioze din încăpere: lângă micul birou şi lângă canapea. Dacă nu aveţi invitaţi sau dacă treburile în salon sunt legate doar de colţurile care beneficiază de iluminare adiacentă, sfatul meu este să nu abuzaţi de lumina emisă de candelabru.
Soba de teracotă vine ca un plus de culoare într-o încăpere aproape monocromatică şi îşi depăşeşte cu mult condiţia de simplu obiect de decoraţiuni: este romantică şi practică, iar pentru cei care dispun de propria rezervă de lemne, este o alternativă la încălzirea pe gaze. Tapetul strălucitor, în combinaţie cu soba, sparge tiparul monocrom al încăperii; tenta sidefiu-aurie refractă lumina, dispersând-o în încăpere.
Mai multe imagini pentru un spaţiu de locuit mic, dar care devine spaţios în alb, găsiţi aici.
Da, a venit toamna, şi o dată cu ea momentul în care toate cuplurile se iau în braţe şi se bagă sub pătură luate în braţe. Eu vin cu o altă propunere, dormitoarele primăvăratice tocmai bune de zbenguială!
Muza mea e îndrăgostită de verde. Totuşi, ţinând cont de noile trenduri care s-au lansat toamna aceasta, singurul verde care se încadrează în tonurile folosite de designeri pe catwalk este verdele electric. Avem, deci, câteva idei care se menţin încă pe primele locuri în rândul ratingurilor fashionistelor, iar noi nu puteam să ne aflăm mai prejos.
Toamna lui 2010 este dominată de moda anilor 60, promovată prin intermediul serialului de televiziune "Mad Men". Personal, nu sunt impresionat de poveste şi nici de personaje, dar Christina Hendricks, lansată ca actriţă prin intermediul canalului Hallmark, are o apariţie mai mult decât seducătoare în rolul Joan Harris. Să lăsăm totuşi pozele să vorbească de la sine.
Luaţi aminte numai la felul în care ţesătura cade pe trupul-clepsidră: mânecile înguste înalţă trunchiul, iar decolteul generos distrage atenţia de la umerii prea laţi. Talia rochiei nu se suprapune peste talia actriţei, încercând probabil să ascundă un început de burtică, fapt demonstrat şi de striurile care pornesc din încreţitura rochiei spre şolduri.
Nu sunt de acord însă cu sandalele; modelul roman nu face decât să-i îngroaşe gleznele, făcând-o să arate mult mai scundă decât este ea în realitate şi, prin urmare, şi mai durdulie.
Rochia aceasta şi părul roşcat al actriţei m-au dus automat cu gândul la o secvenţă dintr-un film foarte aplaudat la vremea lui, celebrul "Dracula" din 1992, cu Anthony Hopkins, Gary Oldman, Winona Ryder şi Keanu Reeves, cea în care verişoara Minei fuge într-o noapte întunecată printr-un labirint pentru a se întâlni cu un vârcolac, care o şi omoară în cele din urmă.
Rochia Christinei Hendricks, deşi aparţine de departe stilului anilor 60, nu aparţine categoriei pret-a-porter, încadrându-se mai degrabă în haute couture.
Revenind la muza mea, căci şi ea are trup-clepsidră, îi sugerez ca în această toamnă să poarte fuste largi şi lungi până la jumătatea gambei, ce amintesc de începuturile rock ale anilor 60, cu talie înaltă, preferabil subliniată de o curea subţire, cu bluze care să-i accentueze gâtul şi umerii ascuţiţi, aşa cum puteţi vedea aici.
Mai jos aveţi un video al formaţiei The Dead Weather care mă duce cu gândul la rockul anilor 60, din punctul de vedere al vestimentaţiei.
Probabil vă întrebaţi de ce ar scrie un tip despre modă. Şi eu m-am întrebat asta, mai demult, când încă nu mă hotărâsem exact ce-mi place să fac. Acum ceva timp, însă, am zărit o tânără mergând pe stradă, stilul ei fascinându-mă pur şi simplu.
Nu mă înţelegeţi greşit, Oana Andreea nu este un fashion icon în adevăratul sens al cuvântului, dar este atât de plină de viaţă şi de idei, înconjurată de oameni şi implicată în o grămadă de proiecte, încât nu m-am putut abţine să nu o transform în muza mea. Cu timpul, urmărind-o din umbră şi învăţând de la ea, am hotărât să-i dedic un întreg blog.
Ce veţi găsi aici? Poveşti şi fotografii ale Oanei, puţina muncă de paparazzo pe care am întreprins-o de-a lungul timpului în urmărirea ei, câteva poze luate de pe profilul ei de Facebook (căci aşa cum ea singură a mărturisit la un moment dat, nu ai Facebook, nu exişti), secvenţe din călătoriile pe care le întreprinde, muzica pe care o ascultă şi care mă inspiră, precum şi sfaturi legate de modă, decoraţiuni interioare, măiestrie culinară, destinaţii de vacanţă.
Acestea fiind spuse, declar deschisă călătoria în jurul modei împreună cu Oana Andreea!
