joi, 30 septembrie 2010

Lusting for Nude

Sursa, aici

S-a terminat şi vacanţa de vară, iar pentru a o celebra am luat o scurtă pauză din online. Dar m-am întors cu forţe proaspete inspirate din peripeţiile muzei mele pe tărâmuri belgiene. Un trend care a început să prindă contur la începutul acestei toamne, venind ca o prelungire la ritmurile îndrăcite ale verii care a trecut, este cel al modei anilor '60, cu puternice influenţe rock'n'roll.

Şi pentru că negrul strălucitor al hainei de piele sau al botinelor cu toc înalt şi ţinte este prea puternic şi, de cele mai multe ori, de sine stătător, recomand atenuarea acestuia cu o rochie într-o nuanţă pală, care să se potrivească cu tenul de porţelan, dacă nu aţi petrecut prea mult timp la soare vara aceasta.

Sursa, aici

Sursa, aici
Sursa, aici
Desigur, la un asemenea outfit se potiveşte un machiaj pe măsură, dar este important să ţinem cont de faptul că ce este prea mult strică. Pentru pielea deschisă la culoare, păr castaniu şi ochi albaştri şau verzi, merge de minune un machiaj care imită bronzul natural. 

Recomand pentru hidratarea tenului înainte de aplicarea machiajului crema intens hidratantă de la No. 7 , lăsând pielea să absoarbă elementele nutritive timp de 10-15 minute, cât recomandă dermatologii. Pentru corp se foloseşte un unt de corp puternic hidratant - pentru cine îşi permite sugerez achiziţionarea celor de la The Body Shop sau Yves Rocher, chiar nu o să simţiţi că aruncaţi banii pe fereastră. 

Revenind la machiajul propriu zis, fondul de ten se aplică decât dacă este absolut necesar, plus, nouă bărbaţilor ne plac femeile cât mai naturale. Linia pomeţilor se evidenţiază, conform noilor trenduri ale toamnei, printr-o linie precisă şi groasă, care să pornească de la baza tâmplei până la o distanţă de două degete faţă de  nas, estompându-se cu grijă. Preferatul meu este un produs practic, pensulă şi pudră, de la The Body Shop, versatilul Brilliance Powder

Prin desenarea pomeţilor, toate privirile for fi atrase acum către centrul feţei, în special către nas. Personal, sunt perfect conştient de faptul că majoritatea femeilor sunt complexate de forma acestuia, întâlnind foarte puţine care să se declare cât de cât mulţumite de ceea ce le-a oferit mama natură la naştere. Un truc tehnic de îndepărtare a privirilor de la nas către orice altă zonă a feţei este clasicul machiaj al ochilor. Pentru ochii negri sau căprui, dermatograful este cea mai simplă soluţie. Atenţie!, însă, deoarece nu este indicat să abuzaţi de el. Pentru ochii deschişi la culoare, fiind şi început de toamnă, recomand gama Mineral Perfection Eye Shasow Palette de la No. 7, ce deţine patru nuanţe pentru cele mai versatile combinaţii. 

Cât despre machiajul buzelor, nu cred să fi auzit vreun bărbat - incluzându-mă în această categorie - care să dorească să sărute vreo domnişoară atâta timp cât încă poartă ruj sau gloss. Dar mergând pe principiul "dacă văd la alta îmi place", la un astfel de machiaj deloc pretenţios recomand nuanţele palide pentru tenurile mai închise la culoare sau nuanţe puternice pentru blonde sau roşcate. Gama mea preferată este Urban Charms by Peggy Sage, iar dacă mergeţi pe pagina de internet a brandului, găsiţi toate sfaturile despre cum să combinaţi culorile pentru obţinerea unui look de efect. 

Şi în loc de la revedere, vă împărtăşesc una dintre imaginile care mi-a tulburat dimineţile la plajă vara aceasta, făcându-mă să-mi pară rău că o astfel de femeie nu există decât în basme.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu